miercuri, 28 octombrie 2009

cantarea anei, VT

1 Samuel 2:1 Ana s-a rugat, şi a zis: "Mi se bucură inima în Domnul, Puterea mea a fost înălţată de Domnul; Mi s-a deschis larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, Căci mă bucur de ajutorul Tău.
1 Samuel 2:2 Nimeni nu este sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.
1 Samuel 2:3 Nu mai vorbiţi cu atâta îngâmfare, Să nu vă mai iasă din gură cuvinte de mândrie; Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, Şi toate faptele sunt cântărite de El.
1 Samuel 2:4 Arcul celor puternici s-a sfărâmat, Şi cei slabi sunt încinşi cu putere.
1 Samuel 2:5 Cei ce erau sătui, se închiriază pentru pâine, Şi cei ce erau flămânzi se odihnesc; Chiar cea stearpă naşte de şapte ori, Şi cea care avea mulţi copii stă lâncezită.
1 Samuel 2:6 Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.
1 Samuel 2:7 Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă
1 Samuel 2:8 El ridică din pulbere pe cel sărac, Ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Şi le dă de moştenire un scaun de domnie îmbrăcat cu slavă; Căci ai Domnului sunt stâlpii pământului, Şi pe ei a aşezat El lumea.
1 Samuel 2:9 El va păzi paşii preaiubiţilor Lui, Dar cei răi vor fi nimiciţi în întuneric; Căci omul nu va birui prin putere.
1 Samuel 2:10 Vrăjmaşii Domnului vor tremura, Din înălţimea cerului El Îşi va arunca tunetul asupra lor; Domnul va judeca marginile pământului. El va da Împăratului Său putere, Şi El va înălţa tăria Unsului Lui".

0 comentarii: